Agenția are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicilor publice în domeniile de competență, stabilite prin Statut.
Domeniile de competenţă ale Agenţiei sunt următoarele:
1. tehnologia informației, evidența de stat și resursele informaționale de stat, inclusiv crearea, exploatarea și înregistrarea resurselor informaționale de stat, a sistemelor informaționale de stat, evidența de stat a populației, a mijloacelor de transport și a conducătorilor de autovehicule, precum şi producerea blanchetelor de strictă evidenţă şi a semnelor de stat;
2. înregistrarea de stat a actelor de stare civilă și posesia fondului arhivistic național;
3. crearea şi ţinerea cadastrului bunurilor imobile, altor sisteme informaționale şi registre de domeniu, executarea lucrărilor cadastrale şi celor de evaluare a bunurilor imobile, administrarea băncii centrale de date a cadastrului bunurilor imobile, efectuarea înregistrărilor de stat ale bunurilor imobile şi ale drepturilor asupra acestora;
4. reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, în conformitate cu legislația;
5. înregistrarea de stat a persoanelor juridice, filialelor și reprezentanțelor acestora și a persoanelor fizice - întreprinzători individuali;
6. alte domenii, atribuite prin lege în competența Agenției.